Lacrimi albastre.

A inceput sa'mi fie din ce in ce mai frica de momentele de liniste...cand camera'mi este pierduta in intuneric,iar lumina dufuza a unui felinar se prelinge pe langa draperii...cand tacerea devine atat de apasatoare;de nesuportat...Da.imi este frica de momentele acelea...stiu ca atunci gandurile o iau razna si se plimba dezorientate prin mintea mea...inima mi se umple de sentimente efemere.dar golul nu dispare...nici sentimentul initial.e acolo.

Azi am tremurat cand ti'am vazut numele scris pe telefon...l'am lasat sa sune,si in ultimul moment,fix inainte sa inchizi am raspuns.."buna"...erai cald si bun...am zambit cu toata eu...
...te'am vazut si am simtit cum cineva ma vopseste in albastru...cum o pensula imi atinge delicat pielea lasand in urma brazde de albastru..albastru amar...albastru sarat...albastrul cerului toamna...albastrul marii.Cu un creion mi'a desenat forma gleznelor si gambelor...iar linia vietii a prelungit'o,mult;cat sa contureze marginile povestii...

...ploua incet,ca de sfarsit de iunie...lacrimi albastre se desprind din mine...